Romascani.ro

Cu si despre romascani

Tuna si se aduna

De ceva vreme ma tot uit cu jind inspre Iasi. Nu ma refer neaparat la oras (desi) ci mai ales la grupul de bloggeri format acolo. Sunt niste oameni faini pe care i`am cunoscut si eu (parte din ei) si mai ales sunt uniti. Citesc mai tot timpul pe twitter #hailafotbal #hailabasket sau pur si [...]
  • Comentarii oprite
  • Filed under: Nepoate
  • La multi ani, Kolectore!

    Ne stim de ceva anisori, deja. V-am mai povestit de persoane care au dat existentei mele un alt curs, la un moment dat. No, bine, Kolectorul este una dintre aceste persoane. Una dintre putinele persoane care si-a pus increderea in mine, intr-o perioada in care nici eu nu as fi pus baza pe persoana mea. As fi pus acid, asta e sigur!

    No, astazi, Kolectorul – Daniel Marcu, face niste anisori. Asa ca, imi iau inima in dinti si ii urez si aici La Multi Ani fericiti, plini de impliniri sufletesti si materiale – in ordinea asta, stiu ca nu are cum sa fie altfel pe scara lui de valori.

    Vrei slamultiani La multi ani, Kolectore!a va zic despre omul asta? E simplu. Nu-l respect pentru ca mi-a dat un loc de munca, acuma t’spe ani in urma, la Radio Nord Est. Nu pentru ca m-a facut sa-mi gasesc locul in NEquipa, nu pentru ca m-a invatat cum sa vorbesc á la Bucale si nu pentru ca m-a invatat cum sa captez atentia ascultatorilor de la prima silaba. Nu pentru ca m-a tarat spre capitala ca sa dau probe de studio cu chitara in gat, nu pentru ca a pierdut nopti intregi ascultand zdranganelile mele si nu pentru ca si-a muncit materia cenusie  sa gaseasca versurile perfecte pentru acordurile pe care i le repetam obsedant. Nu pentru ca, in urma deselor dispute de la radio, a trecut peste micile intepaturi si peste marile dezastre radiofonice, sau ca a trecut – mai usor sau mai greu – peste incapatanarea cu care m-am nascut. Nu pentru ca a vazut in mine un creativ, acolo unde altii au ridicat din umeri, vazand doar un alt capatanos cu calculator si pretentii de GFX.

    Nu pentru ca, de ani intregi, ma asculta cum ma plang de una sau de alta, ca dupa aceea sa se porneasca pe vorbit si pe sfatuit, nu pentru ca este umarul pe care ma rezem oricand simt ca am sa dau cu curu’ de pamant, nu pentru ca a ratat, de curand dita’ meciul la Mondiale, ca sa ma auda pe mine vorbind intr-una. Nu pentru ca, de fiecare data cand ma duc la el zicand ‘de astazi ma las de fumat!’ STIE ca-s lefter si rezolva problema…

    Nu, nu pentru astea. Nu separat. Ci pentru TOATE astea, impreuna.

    Pentru toate acestea are respectul meu. Pe care nu i-l arat, poate, asa cum ar trebui. Dar el stie si asta. Si nu-mi scoate ochii, niciodata. La multi ani, Daniel, sa nu te schimbi, ci sa ramai un om la fel de frumos, ca mereu!sig neamtu11 La multi ani, Kolectore!

    © 2010, Neamtu’. Toate drepturile rezervate. Adica nu da cu copy/paste, ca nu-i moral, nici legal. Pe bune!

    No Tag
  • Comentarii oprite
  • Filed under: Neamtu
  • Viata ca un rol

    In viata toti suntem actori. Cand urcam pe scena, primim roluri si scenarii gata scrise, pe care le invatam dintr-o suflare si le repetam apoi mereu. Nu avem timp sa ne pregatim, jucam asa, la voia intamplarii si uneori suntem nevoiti sa improvizam pentru ca publicul sa nu fie nemultumit. Unii au roluri principale, ei sunt rasfatatii, adoratii, publicul ii ovationeaza de fiecare data si ii cheama la rampa de nenumarate ori. Altii, apar doar in cate un act, desi au multe de spus. Spectatorii ii asteapta de fiecare data cu sufletul la gura si simpla lor aparitie ii face pe toti sa se ridice in picioare. Dar ei sunt trecatori, sunt acei actori grabiti care isi spun repede rolul si apoi…dispar.
    In pauze, toti ne retragem sa ne odihnim, in cabine, scotandu-ne mastile de scena si incercand sa fim doar “noi”. Sub stratul gros de pudra, obrajii nostri par tristi si obositi. Ochii…la fel. Sa ma intreb, oare, cum ne este sufletul?

    Apoi, intr-o zi, piesa se termina si se sting luminile. Cred ca acesta e momentul meu, nu pot juca pana sa cad pe scena. Am sa ma retrag in culise, incercand sa repar ranile pe care le-am facut in timp, de la prea multe lovituri. Au inceput sa doara rau si simt ca trebuie vindecate, chiar daca pentru asta va trebui sa fac  imposibilul. Si am sa-l fac! Cortina cade usor iar eu va mai privesc o data… in coltul ochiului simt deja o lacrima. Ma inclin si apoi ma retrag.
    Urati-mi bafta, dragii mei! As vrea sa ies la “BIS”!5A68CB2B7AAF07B491F1A107D4BF84CD8 Viata ca un rol

    © 2010, Yana. Toate drepturile rezervate. Adica nu da cu copy/paste, ca nu-i moral, nici legal. Pe bune!

    No Tag
  • Comentarii oprite
  • Filed under: Neamtu
  • Sa spunem ca, odata, un tip nehotarat in viata si dezamagit de cele inconjuratoare, simtindu-se tradat in prietenie si in dragoste, a decis sa faca ceva. Oamenii fac asa ceva. Oamenii fac chestii bizare, fara sa le gandeasca mult.

    Sa mai spunem ca in viata lui era o dezordine totala, acolo unde ordinea fusese mentinuta, odata, de cineva care nu mai era. Asadar se gasea singur, singuratic si taciturn. Si cu o povara de sentimente, ascunse in ultima clipa, prinse din zbor si legate bine in inchisoarea unei cutii de la care numai el avea cheita.

    Sa mai spunem ca isi promisese, cu hotarata dreptate, sa nu mai lase pe nimeni, vreodata, sa se apropie de acea cutiuta. Sau de cheie. Sau de purtatorul acestora. Si nici macar nu vorbea despre asta, ca si cum simpla rostire a cuvintelor l-ar fi ars direct pe suflet, marcandu-l ca fiind ‘a cuiva’.

    Insa, ca in toate povestile, la rascrucea de drumuri, se intampla ceva. Ceva ce il schimba, din nou, radical. Ceva ce il face sa poata mangaia cutiuta, sa il poata face sa o deschida si sa lase cate un sentiment, sa … mai multe, sa zboare. Nu mai e nevoie ca ele sa stea incatusate, pentru ca au o destinatie, desi pe ele nu exista o placuta cu traseul. Merg, ca porumbeii mesageri, acolo unde le trimite stapanul, acolo unde au fost invatate sa pluteasca.

    Da, Yana, despre tine e vorba. Iar cel care nu-si mai tine sentimentele ascunse… sunt eu.

    De ce te iubesc? Pentru ca asta este. Te iubesc! Nu prieteneste si nici colegial. Te iubesc ca pe femeia care esti. Te iubesc pentru sufletul frumos si pentru scanteia care plange vapai de dragoste. Te iubesc, desi sunt orb! Te mangai cu degetele inlauntrului meu si iti stiu toate formele, cum nu ti le stiu cei ce au darul vederii… Nu iti stiu trupul dar stiu, dupa tonul vocii, de esti vesela sau trista, de ai dormit sau de esti obosita ori daca te supara armura de pe picior, pe care atat de mult o detesti! Si de care, cu atata incapatanare, refuzi sa te desparti… Te iubesc, desi nu sunt langa tine. Nici nu trebuie, desi vreau sa impartim totul, pana la sfarsitul timpurilor! Te iubesc pentru ca ma faci sa iti pot auzi sentimentele. Te iubesc atunci cand ma urmaresti, cu atentie, ca sa vezi daca inima imi bate regulat sau daca a luat-o razna… Te iubesc pentru ca m-ai invatat sa spun ‘te iubesc’…

    Cineva ma intreaba, din nou, cine esti. Ii raspund ca nu stiu, dar mint, desi nu vreau. Mint pentru ca te vreau numai pentru mine, ingerul meu pazitor, in vis sau treaz. Il mint ca nu stiu, desi te stiu mai bine decat multi altii. Il mint pentru ca simpla ta prezenta in vorbele noastre ma face sa fiu gelos pe buzele care iti rostesc numele.Il mint… dar nu ma mint pe mine.

    Yana, vom trece multe incercari. Se vor desface inaintea noastra evenimente pe care nu ni le-am dorit si pe care am vrea sa le putem evita, dar nu putem. Cel care insira drumurile ni le-a dat, deja, pe ale noastre si trebuie sa le urmam asa cum sunt ele, cu hopuri si cu campii, sau cu castani pe margini. Dar am decis sa mut drumul meu, sfidand, fatis, Creatia. Am sa-l iau, cu bratele goale, de va fi nevoie, si o sa-l mult langa al tau. Si apoi… vom vedea unde o sa ne duca pasii…

    Ma intrebi ce e cu titlul? Stii…sig neamtu7 Despre ingeri, in una din formele lor

    © 2010, Neamtu’. Toate drepturile rezervate. Adica nu da cu copy/paste, ca nu-i moral, nici legal. Pe bune!

    No Tag
  • Comentarii oprite
  • Filed under: Neamtu
  • Da, STIU !

    Nu ne-am vazut niciodata. Ochii nostri nu si-au intersectat privirea, mainile noastre nu si-au unit palmele, trupurile noastre nu au stat niciodata, umar langa umar, alaturi. O data, o singura data, ne-am aflat in acelasi loc, in acelasi timp, unul in spatele celuilalt. Dar nu ne-am vazut.
    Cand am intrat in viata lui, era…debusolat, descurajat, plictisit si derutat. Traia intr-o rutina care incepuse deja sa il agaseze…  trezit, cafea ( amara si foarte tare), calculator, o mica parte din zi in care muncea, apoi din nou acasa….Avea nevoie de ceva care sa il scoata dintr-o stare de semi-traire si cum nimic nu e intamplator in lume…am aparut eu.

    Era omul care sustinea ca  nu spune “te iubesc”, pentru ca asta ii stirbeste autoritatea si il face mai putin “barbat”, era cel care spunea ca nu stie cum e sa fii romantic si sentimental. Nu avea vorbele de dragoste la el. Cred ca era mai mult curios si …intrigat oarecum de aparitia mea, care il scotea dintr-o stare in care se complacea in perioada respectiva.Nu stiu daca si-a dorit sau nu sa se schimbe ceva, dar…
    A trecut ceva timp de atunci.  Acum vorbim in fiecare zi. Ne spunem orice, ne intrebam orice, gasim raspunsuri unul pentru celalalt. Daca unul dintre noi nu” apare” intr-o zi, celalalt isi face griji si sta ca pe ghimpi pana afla ceva. Deja stim, fara sa ne spunem, cand ne e foame, cand vrem sa dormim, cand ne doare ceva. Primul lucru pe care il facem dimineata este sa ne salutam iar seara nu dormim pana cand nu ne spunem noapte buna. Gandim in acelasi fel si spunem aceleasi lucruri in acelasi timp. Imi canta uneori , imi spune cuvinte frumoase  si nu se mai teme sa spuna “te iubesc”.  Imi spune ca i-am dat un alt sens vietii,  ca sunt Zana Buna si ca ii aduc bucurie in suflet. Eu nu stiu ce sa cred…nu stiu ce sa zic si nu stiu ce sa fac.

    Tu stii ?sig yana2 Da, STIU !

    © 2010, Yana. Toate drepturile rezervate. Adica nu da cu copy/paste, ca nu-i moral, nici legal. Pe bune!

    No Tag
  • Comentarii oprite
  • Filed under: Neamtu